Autor Subiect: HARDUL CORPULUI UMAN  (Citit de 7928 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline 0n_line

  • Global Moderator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 1480
  • Karma: +7/-0
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #15 : Aprilie 17, 2013, 06:34:05 p.m. »
Urechile

Urechea nu asigură numai simțul nostru auditiv, ci și pe cel al echilibrului. Este un organ complex, împărțit în trei regiuni: urechea externă, care preia sunetele precum un radar; urechea medie, al cărei angrenaj osos seamănă cu un aparat ce amplifică sunetele care îi sunt transmise; și urechea internă, care convertește vibrațiile sonore în impulsuri nervoase și determină poziția capului.



Mesajele care rezultă sunt transmise la creier de-a lungul a doi nervi apropiați, cu traiect comun: nervul vestibular pentru echilibru și nervul cohlear pentru sunete. Urechea externă și cea medie sunt implicate în special în auz, dar structurile urechii interne ce interpretează poziția capului și sunetul sunt separate, deși ele se găsesc împreună în același organ.

Auzul

Ceea ce auzim sunt unde sonore produse prin vibrațiile moleculelor de aer. Amplitudinea și energia acestor unde determină intensitatea, care este măsurată în decibeli (dB). Numărul vibrațiilor sau al ciclurilor pe secundă determină frecvența; cu cât numărul vibrațiilor este mai mare, cu atât tonalitatea este mai ascuțită. Frecvența sunetului este exprimată în cicli pe secundă sau în herți (Hz).



La persoanele tinere, gama de frecvențe ce pot fi auzite este aproximativ între 20 până la 20.000 Hz pe secundă, deși sensibilitatea maximă la sunete este cuprinsă, în medie, între 500 la 4.000 Hz. Pe măsură ce îmbătrânim sau dacă suntem expuși la sunete cu intensitate excesivă pentru o perioadă de timp, sensibilitatea pentru frecvențele înalte scade. Pentru a măsura gradul pierderii auzului, nivelul normal al auzului este definit printr-un standard internațional. Acuitatea reprezintă diferența în decibeli între cel mai slab sunet perceput și sunetul standard generat de un aparat special denumit audiometru.
Urechea funcționează ca un captator (urechea externă), amplificator (urechea medie) și transmițător (urechea internă).



Pavilionul porțiunea elastică, este cel care cooptează sunetele. în centrul acestuia există un canal osos ce conduce la timpan. Pereții canalului secretă o substanță ceroasă pentru a preveni uscarea și descuamarea pielii. Amplificatorul este reprezentat de un angrenaj format din trei osișoare. Acestea sunt ciocănelul, care vine în contact cu timpanul; scărița, care este atașată de urechea internă; și nicovala, un os mic, care face conexiunea între cele două. Acest sistem amplifică de 20 de ori mișcările timpanului.
De la urechea medie pleacă un canal îngust, denumit tuba Eustachio, care se deschide în spatele amigdalelor, ceea ce contribuie la egalizarea presiunii aerului de ambele fețe ale timpanului.

Offline 0n_line

  • Global Moderator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 1480
  • Karma: +7/-0
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #16 : Iunie 12, 2013, 06:34:09 p.m. »
Dantura Umana – Anatomie Dinti.

Dantura umana reprezintă partea cea mai dură şi mai rezistentă dintre toate organele corpului. Ea joacă un rol vital în digestia alimentelor, ajutând la fragmentarea acestora în bucăţi mai mici, prin muşcare şi masticaţie (mestecare).

Dantura este folosită la meste-carea şi triturarea alimentelor în bucăţi mai mici. Acţiunea de mes­tecare creşte suprafaţa prin care alimentele sunt expuse enzime-lor digestive, prin aceasta grăbind procesul de digestie.
Dantura are un rol impor­tant şi în vorbire – dinţii, buzele şi limba permit articularea cuvinte­lor prin controlarea fluxului aeru­lui ce trece prin cavitatea bucală, în plus, dantura asigură un suport structural pentru musculatura feţei şi, de asemenea, ajută la for­marea zâmbetului.

Anatomia dintilor

Fiecare dinte este compus din coroană şi rădăcină. Coroana este partea vizibilă a dintelui, care se ridică din gingie (care are rol de a susţine dintele pe loc cu fermitate). Coroana fiecărui premolarşi molar include şi nişte proeminenţe, sau cuspide, care facilitează mesteca-tul si triturarea alimentelor.
Rădăcina este porţiunea dinte­lui cuprinsă în maxilare.



Structura dintilor

Dinţii sunt compuşi din patru tipuri distincte de ţesut:
■ Smalţ – stratul transparent, situat în exterior şi totodată sub­stanţa cea mai dură din orga­nism. Este compus dintr-o struc­tură foarte densă, intens mine­ralizată cu săruri de calciu, acest strat ajutând la protecţia straturi­lor interne ale dinţilor de bacteriile periculoase şi de schimbările de temperatură provocate de alimen­tele şi băuturile reci sau calde.
■ Dentina – înveleşte şi prote­jează miezul intern al dintelui şi este asemănătoare în compoziţie cu osul. Este compusă din odonto-blaşti, celule ce secretă şi menţin dentina de-a lungul întregii peri­oade de vârstă adultă.
■ Pulpa – conţine vase de sânge care asigură aprovizionarea dintelui cu oxigen şi substanţe nutritive. De asemenea conţine nervi, responsa­bili de transmiterea durerii şi a sen­zaţiei de temperatură către creier.
■ Cementul – acoperă suprafaţa externă a rădăcinii. Este o formă de ţesut conjunctiv ce conţine cal­ciu şi leagă dintele de ligamentul periodontal, care ancorează ferm dintele în alveola dentară, loca­lizată în maxilarul superior sau inferior.



Dinţii asigură susţinerea structurală pentru muşchii feţei, în plus, ei joacă un rol important în vorbire şi ajută la conturarea zâmbetului.

Dezvoltarea dinţilor de lapte la copii

Oamenii dezvoltă două rânduri de dinţi de-a lungul vieţii. Primul set de dantură, cunoscut ca dan­tura deciduală, sau dinţii de lapte, începe să se dezvolte în timpulvieţii fetale la aproximativ două luni după momentul concepţiei şi constă, în total,într-un numărde 20 de dinţi.

Stadile dezvoltarii dintilor

Dentina acestor dinţi se formează încă din timpul vieţii fetale. După naştere, smalţul dentar se dez­voltă în etape.
Smalţul dinţilor din faţă se dez­voltă primul şi este, de obicei, complet în jurul vârstei de o lună, în timp ce smalţul molarilor din spate (al doilea rând) nu se dez­voltă complet decât după vârsta de un an şi jumătate.
Odată ce smalţul dentar s-a dezvoltat complet, dinţii încep să erupă. Dinţii din faţă au erupţia în general între vârsta de şase şi 12 luni, în timp ce molarii erup între 13 şi 19 luni de viaţă, iar caninii la sau după 19 luni. Stadiul final de dezvoltare a dinţilor este formarea rădăcinii, un proces lent, care con­tinuă până când copilul depăşeşte vârsta de trei ani.

Smalţul dentar începe să se dezvolte la scurt timp de la naştere. Dinţii de lapte erup în etape, întâi cei din faţă, iar molarii din rândul doi ultimii.



Dezvoltarea danturii permanente

După câţiva ani, dinţii de lapte sunt înlocuiţi de un set de dinţi permanenţi, dantura adultului. Adultul are 32 de dinţi, inclusiv al treilea rând de molari.
în jurul vârstei de şase ani, rădăci­nile dinţilor deciduali se erodează încet prin presiunea exercitată de erupţia dinţilor permanenţi şi prin acţiunea celulelor osoase specia­lizate, din maxilare. Acest proces, numit resorbţie, permite erupţia danturii permanente, de dedesub­tul dinţilor deciduali. Dacă un dinte permanent lipseşte – situaţie des­tul de frecventă – dintele de lapte corespunzător rămâne pe loc.

Setul complet de dinti

Pe măsură ce dinţii de lapte sunt înlo­cuiţi, gura şi maxilarele îşi schimbă forma pe care au avut-o în copilărie şi încep să capete un aspect mai pronunţat, ca de adult. Dinţii adul­ţilor sunt, de obicei, mai închişi la culoare şi diferă ca mărime şi pro­porţii de dinţii de lapte. Dantura permanentă completă este pre­zentă, în general, în jurul perioadei adolescenţei, cu excepţia celui de-al treilea molar (măseaua de minte) care tinde să erupă în jurul vârstei de 18-25 de ani.

în jurul vârstei de şase ani, copiii încep să îşi piardă dinţii de lapte. Aceştia încep să se clatine şi în cele din urmă sunt înlocuiţi de dinţii permanenţi.

Tipuri de dinti

Adulţii au, în general, 32 de dinţi -16 pe maxilarul superior şi 16 pe cel inferior (mandibulă) – care se potrivesc unii peste alţii pentru a realiza muşcătura şi mestecarea alimentelor. Despre oameni se spunecăsunt heterodonţi (au din­ţii diferenţiaţi, de forme, dimensi­uni şi cu funcţii specifice):

■ Incisivii - adulţii au opt inci­sivi, localizaţi în partea din faţă a gurii – patru pe maxilarul supe­rior, iar ceilalţi patru pe maxila­rul inferior (mandibulă). Incisivii au o margine ascuţită, folosită la tăierea alimentelor.

■ Caninii - de ambele părţi ale incisivilor se găsesc caninii, numiţi astfel din cauza asemănă­rii lor cu coţii ascuţiţi ai câinilor. Există doi canini pe fiecare maxi­lar şi rolul lor principal este de a perfora şi sfâşia hrana.

■ Premolarii - cunoscuţi şi sub numele de bicuspizi, sunt măsele ce au două protuberante numite cus-pide, cu rolul de a tritura şi ames­teca alimentele. Pe fiecare maxilar se găsesc patru premolari.

■ Molarii - situaţiîn spatele pre-molarilor, în locul unde se pro­duce mestecarea cea mai puter­nică. Există doisprezece molari, denumiţi primul molar, al doilea molar şi al treilea molar. Mola­rul al treilea se mai numeşte şi măseaua de minte.

Maseaua de minte

Măselele de minte sunt vestigii din urmă cu mii de ani, când ali­mentaţia omului era alcătuită din alimente crude, ceea ce necesita o mestecare viguroasă şi o putere de triturare mare, care erau asi­gurate de al treilea set de molari, în prezent, măselele de minte nu mai sunt necesare pentru mes­tecare, în schimb ele pot împinge ceilalţi dinţi şi pot provoca pro­bleme prin aglomerarea dinţilor, de aceea sunt frecvent extraşi de către medicii stomatologi.



Oamenii sunt heterodonţi -ceea ce înseamnă că dantura lor nu este uniformă ca mărime şi formă.
« Ultima Modificare: Iunie 12, 2013, 06:39:54 p.m. de 0n_line »

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #17 : Iulie 03, 2013, 07:15:20 p.m. »
 :) :) :)

Sa spunem totul despre ochi
                                                   Sau...ochiul spune totul despre noi : IRIDOLOGIA





Starea organismului reflectată în iris

Există o lege a reflexiei care se întâlnește nu numai în iridologie, ci și în alte ramuri ale medicinei complementare: partea se reflectă în tot și totul se reflectă în parte.
Este un principiu care se regăsește atât în acupunctură sau reflexoterapie, cât și în medicina alopată, unde, de exemplu, un eșantion de sânge analizat reflectă starea de sănătate a întregului organism.
Diagnosticul nu se pune printr-o singură metodă, ci mai multe sunt corelate pentru a da o imagine cât mai exactă și un tratament eficient.

Ce aparate se folosesc

În trecut, specialiștii foloseau, pentru a analiza irisul, o lumină puternică și o lupă.
 În prezent, există aparate speciale de iridologie.
Se mai poate folosi o cameră foto performantă pentru a fotografia ochiul, după care imaginea este introdusă în calculator și analizată cu ajutorul unor programe speciale.

Culoarea ochilor și predispozițiile

► Ochii albaștri sunt mai ușor de interpretat pentru că reflectă lumina mai ușor și oferă informații mai clare. De regulă, se consideră că persoanele cu ochi albaștri au o predispoziție mai mare pentru bolile de plămâni și afecțiunile reumatologice.
► Ochii de culoare închisă absorb mai multă lumină și sunt mai greu de interpretat. Persoanele cu ochi căprui au o predispoziție mai mare către bolile digestive sau cardiace. Aceasta nu înseamnă că vor face cu siguranță o boală anume, ci doar că prezintă mai mute riscuri.
► Ochii verzi nu există în iridologie. Atunci când se fac fotografiile, ochiul de această culoare apare ca unul albastru, peste care se suprapune o colorație ușor galbenă, dând impresia de ochi verde.

O investigație neinvazivă

Prin iridologie, "medicul observă zonele vulnerabile și face o apreciere generală a stării de sănătate.
Poate evidenția zonele care, pe parcursul vieții, sunt mai predispuse la anumite afecțiuni.
Stabilește, într-o anumită măsură, și dacă boala este acută, subacută, cronică sau degenerativă.
Vede dacă există intoxicații și cum reacționează organismul la stres.
 Ar fi bine ca fiecare să își știe predispozițiile pe care le are, pentru a preveni apariția bolilor prin stilul de viață", a precizat medicul.
Acest tip de investigație are avantajul că este neinvazivă și că, într-un timp destul de scurt, putem afla multe amănunte despre starea noastră de sănătate.

Ce se poate vedea prin examen iridologic:

► starea generală de sănătate;
► gradul de încărcare a organismului cu toxine și capacitatea de eliminare a lor;
► starea sistemului imunitar;
► gradul de afectare a organelor în cazul unei afecţiuni;
► gradul de stres la care persoana este supusă.




Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #18 : Iulie 11, 2013, 04:19:49 p.m. »
 :) :) :)

Specia umană ar putea dezvolta tentacule şi o piele care îşi schimbă culoarea




Oamenii ar putea dezvolta oase flexibile, tentacule şi chiar o piele care îşi schimbă culoarea, pe măsură ce specia umană evoluează, pentru a ţine pasul cu modificarea accelerată a mediului în care trăieşte, afirmă un om de ştiinţă britanic.

Neurocercetătorul britanic Dean Burnett spune că specia umană ar putea să dezvolte o serie de caracteristici fizice suprarealiste pentru a face faţă provocărilor din mediul modern în care trăieşte. Printre sugestiile sale bizare se află o piele care îşi schimbă culoarea, care îi va ajuta pe oameni să se camufleze sau să iasă în evidenţă, dar şi tentacule, care să îi ajute pe oameni să folosească mai bine computerele.

Ideile neurocercetătorului Dean Burnett au fost făcute publice după ce un om de ştiinţă de la Universitatea Sheffield a "prezis" că oamenii din viitor vor dezvolta ciocuri şi dinţi regenerabili.

Dean Burnett a alcătuit astfel o listă de caracteristici fizice pe care oamenii ar putea să le dezvolte în viitor. Acestea includ tentacule, piele care îşi schimbă culoarea, schelet flexibil şi auz selectiv. Savantul britanic notează totuşi, cu umor, că procesul evolutiv se desfăşoară într-o perioadă foarte îndelungată şi, deci, niciunul dintre cititorii săi din zilele noastre nu va trăi pentru a vedea dacă predicţiile sale se vor dovedi adevărate sau false.

Inspirându-se de la cameleon, oamenii ar putea dezvolta capacitatea de a-şi schimba, în mod voluntar, culoarea pielii, afirmă savantul britanic.

Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă oamenii vor dezvolta cromatofori - celule care conţin pigmenţi şi substanţe cu rol reflectorizant, existente în pielea unor reptile - sau chiar dacă vor folosi tehnologia, spunând însă că, indiferent de soluţia adoptată, oamenii vor avea numeroase beneficii de pe urma acestui detaliu evolutiv.

Dean Burnett spune totodată că omul deţine deja capacitatea de a-şi concentra auzul doar pe anumite conversaţii şi zgomote, însă urechea umană nu deţine deocamdată un mecanism fizic pentru această abilitate.

El crede că, în timp, auzul selectiv ar putea deveni mai important - poate pentru a filtra zgomotul tot mai mare făcut de reţelele de socializare şi alte surse de informaţii difuzate în continuu.

"În loc să îşi abată atenţia către stimuli mai relevanţi, oamenii ar putea să îşi dezvolte capacitatea de a «ignora» voluntar lucrurile pe care nu doresc să le audă, aşa cum îşi închid ochii pentru a bloca imaginile neplăcute", a precizat cercetătorul britanic.

Deşi această funcţie ar putea genera mai puţină informaţie pentru oameni, Dean Burnett crede că oamenii din viitor ar putea fi astfel mai puţin stresaţi, mai puţin furioşi şi ar putea avea vieţi mai îndelungate şi mai fericite.

După părerea sa, pentru ca oamenii să folosească tastaturile şi ecranele tactile pentru a comunica mai uşor cu computerele, rasa umană ar putea dezvolta mâini cu un grad mai mare de dexteritate, care să fie capabile să execute mişcări mai precise, dar mai puţin rigide, care să le permită să utilizeze tastaturile cu o mai mare rapiditate.

Oamenii ar putea astfel să dezvolte "tentacule, ca anemonele de mare", a spus cercetătorul britanic. Tentaculele ar putea avea nenumărate avantaje de ordin practic, ele putând fi folosite ca un criteriu pentru selectarea partenerilor sexuali, dar şi ca metodă alternativă pentru preludiul erotic.

Specia umană ar putea, totodată, să se înzestreze cu mai multe cartilagii în corp, precum rechinii, fapt care ar avea multe beneficii, inclusiv cel al unor naşteri mai uşoare.

Pe măsură ce lumea devine un mediu tot mai sigur pentru cei mai mulţi dintre noi, oamenii vor avea nevoie mai puţin de oase rigide şi inflexibile care ajută trupul să reziste la un impact puternic.

Autorul unui alt studiu consideră că oamenii ar putea să dezvolte în viitor ciocuri. Doctorul Fraser, biolog la Universitatea Sheffield, crede că oamenii vor avea în viitor dinţi care vor creşte în continuu, graţie unor celule speciale. El crede că dinţii umani nu mai sunt potriviţi pentru alimentaţia modernă şi s-ar putea transforma într-un cioc, care nu se va caria, nu se va sparge şi nici nu va cădea.
Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline 0n_line

  • Global Moderator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 1480
  • Karma: +7/-0
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #19 : August 22, 2013, 06:29:03 p.m. »
Nasul uman

Pe langa faptul ca reprezinta organul mirosului, nasul este calea naturala prin acre aerul patrunde in organism in cursul respiratiei normale. In plus, el are o functie de protectie impotriva substantelor iritante, cum ar fi praful, care sunt de obicei expulzate prin stranut si astfel nu ajung in plamani.

Piramida nazala este alcatuita partial din oase si partial din cartilaje. Cele doua oase nazale, cate unul de fiecare parte, sunt orientate inferior si, de asemenea, formeaza puntea dintre cei doi ochi. Dedesubt, cartilajele nazale si cele ale narilor dau nasului forma si pliabilitatea.



In interior, nasul este impartit in doua cavitati inguste, de catre un perete ce se intinde antero-posterior. Acest perete, septul, este alcatuit din oase si cartilaj. El este acoperit cu o membrana moale si delicata numita mucoasa nazala, care se uneste cu marginea narilor. Narile reprezinta fire de par rigide, care cresc in jos si protejeaza calea aeriana.

Sunt, uneori, usor de observat la unii oameni, mai ale la barbati. Cele doua cavitati create de sept sunt denumite fose nazale. Ele sunt foarte inguste, sub 6 mm in latime. In partea superioara a foselor se gasesc lame osoase subtiri cu numerosi receptori olfactivi.
« Ultima Modificare: August 22, 2013, 06:34:40 p.m. de 0n_line »

Offline 0n_line

  • Global Moderator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 1480
  • Karma: +7/-0
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #20 : Noiembrie 19, 2013, 07:25:33 p.m. »
Parul uman

Aspecte histologice

Aparatul pilosebaceu este constituit din foliculul pilos caruia ii este atasat un muschi neted (erector), o glanda sebacee si in anumite regiuni o glanda apocrina. Regiunea foliculului de sub muschiul erector are o evolutie ciclica, regiunea cuprinsa intre muschiul erector si partea inferioara a ductului glandei sebacee se numeste istm, iar portiunea superioara situata deasupra ductului se numeste infundibul, aceste doua regiuni fiind stabile. Portiunea profunda a foliculului pilos terminal se extinde pana in tesutul celular subcutanat, avand in anagen o expansiune sub forma unui bulb de liliacee, numita bulbul folicular. Celulele epiteliale care formeaza bulbul se divid continuu si se diferentiaza. La baza bulbului, sub forma unui deget de manusa se gaseste o proiectie de tesut conjunctiv si o retea de capilare, vitale pentru cresterea parului, numita papila foliculului pilos. Papila are o actiune inductiva in celulele epiteliale care o acopera, determinand proliferarea si diferentierea acestora. Celulele migreaza spre exterior in coloane si formeaza straturile caracteristice, care de la centru la periferie sunt:

1. medulara
2. corticala formata din celule bine keratinizate
3. cuticula (epidermicula) formata din celule turtite, bine keratinizate, asezate ca sindrilele de pe casa.



Aceste trei straturi formeaza parul propriu zis, in afara lui existand:

1. Teaca epiteliala interna care prezinta trei straturi celulare:
a. cuticula tecii interne, alcatuita dintr-un strat de celule turtite, asezate tot ca sindrilele de pe casa, dar orientate in sens invers cu cele ale epidermiculei, intricandu-se cu acestea, asigurand astfel o stransa conexiune mecanica a firului de par cu teaca interna;
b. stratul Huxley alcatuit din 2-3 randuri de celule bogate in granule de tricohialina;
c. stratul Henle alcatuit in partea superioara a bulbului din celule keratinizate. Aceasta teaca inconjoara complet partea initiala a tijei pentru ca apoi sa dispara cam la nivelul glandei sebacee.

2. Teaca epiteliala externa creste in grosime de la baza foliculului, unde este constituita dintr-un singur rand de celule catre suprafata, in portiunea superioara fiind constituita din toate straturile epidermului.
Aceste tuburi concentrice, firul de par constituit din medulara, corticala si cuticula, inconjurat de tecile epiteliale, intera si externa, care se disting de la partea superioara a bulbului pana la nivelul de varsare a glandei sebacee formeaza radacina firului de par.

Tija firului de par este portiunea libera care incepe la varsarea canalului sebaceu in foliculul pilos, de la acest nivel parul fiind format dintr-o masa mai mult sau mai putin omogena de celule keratinizate, anucleate.
Culoarea parului este determinata de distributia melanosomilor, sintetizati de melanocitele bulbului pilos, printre celulele acestuia, celule care vor intra in structura tecii firului de par. Incaruntirea parului este rezultatul descresterii numarului de melanocite, care vor produce mai putini melanosomi.

Cresterea firului de par reprezinta un proces ciclic, in care fazele de activitate alterneaza cu fazele de repaus. De asemenea, nu toti foliculii pilosi se gasesc concomitent in aceeasi faza, cresterea parului fiind asincrona; intr-o regiune gasim foliculi in perioada de crestere si foliculi in perioada de repaus.
Inca din 1926 s-au individualizat trei perioade:

a. anagen – perioada de dezvoltare rapida,
b. catagen – perioada cu activitate piloformatoare mai redusa si inceputul perioadei de repaus,
c. telogen – perioada de repaus complet si de eliminare a firului de par.

In scalpul uman anagenul dureaza 2-6 ani, catagenul 2-3 saptamani iar telogenul 3-4 luni.
Fiziologic, in fiecare zi sunt expulzate cate 50 de fire de par.

Intr-o tricograma normala se gasesc 85-90% din foliculi in anagen, 8-14% in catagen si 1% in telogen.
Viteza de crestere a parului este de 0,1 – 0,4 mm/zi, fiind mai mare la femei decat la barbati, la tineri decat la varstnici si mai accentuata in perioada martie-octombrie. Pilogeneza este influentata de o serie de factori interni si externi. Factorii interni sunt: vascularizatia foliculului pilos, sistemul nervos central si cel neurovegetativ, glandele endocrine (hipofiza, suprarenalele, testiculul si ovarul, tiroida). Factorii externi sunt alimentari, fizici si chimici.
Compozitia chimica a parului
Compozitia chimica a parului este complexa si difera in functie de zona foliculului pilos fiind constituit din substante organie, anorganice si apa.
Dintre substantele organice amintim:
Glicogenul, cel mai raspandit dintre hidratii de carbon din par. Se gaseste in treimea mijlocie a foliculului pilos la nivelul zonei exterioare a radacinii. De asemenea in papila dermica se depoziteaza cantitati insemnate in timpul catagenului si telogenului, fiind sursa majora de energie pentru sinteza proteinelor.
Polizaharidele acide sunt gasite in celulele zonei exterioare a radacinii, unde se gaseste si glicogenul si in celulele bulbului, la limita cu papila dermica. Polizaharidele acide reprezinta sursa de sulfhidril pentru sinteza keratinei.
Lipidele se gasesc in zonele interne ale radacinei si in portiunea superioara a bulbului. Sunt prezente la pubertate si scad odata cu varsta, mai mult la femei decat la barbati.

Proteinele constitue componeneta principala a parului. Aminoacizii izolati sunt:
lizina,
histidina,
arginina,
acidul aspartic,
treonina, prolina,
glicina,
alanina,
cistina,
valina,
metionina,
izoleucina,
fenilalanina.

Cistina se gaseste in cea mai mare proportie, iar metionina in cea mai mica. La nivelul foliculului pilos proteinele sunt distribuite diferit si anume Matricea contine proteine sarace in sulf, pentru ca in corticala sa predomine proteinele bogate in sulf. Maduva contine cantitati mici de cistina si cantitati mai mari din ceilalti aminoacizi.
Componenta principala a tijei firului de par este o proteina, sclerokeratina, ce reprezinta o forma intermediara intre keratina moale epidermica si keratina dura din unghii. In compozitia sa se gaseste un aminoacid bogat in sulf, L-cisteina, care asigura coeziunea moleculelor de cheratina prin puntile disulfidice care leaga catenele polipeptidice si imprima rezistenta mecanica firului de par. Prezenta acestor legaturi face keratina insolubila in apa precum si in solutii saline si inerta fata de multi agenti chimici cat si fata de enzime. Este partial solubila in solutii apoase alcaline de acid tioglicolic, prin ruperea unor legaturi disulfidice.
Elementele minerale pe care le putem gasi in firul de par sunt Fe, Cu, Ca, Mg, P, S, Zn, K, Hg, Pb, majoritatea dintre ele au o provenienta externa.
Componentele chimice ale parului ii confera acestuia proprietati fizice importante: elasticitatea, rezistenta la tractiune si torsiune, deformabilitate, ondulatia naturala, volum, culoare, higroscopicitate. Decolorarea si permanentul repetat, la fel si lumina solara si expunerile la UV duc la alterarea proprietatilor elastice ale parului, prin degradarea chimica si fotochimica a cistinei in acid cisteic.
Pielea capului este o zona deosebita a anatomiei umane deoarece este ascunsa privirii si poate prezenta dezordini fiziologice ca eritemul sau alopecia debutanta care sa nu fie de la inceput luate in seama.Ea are si specificitati de turn-over epidermic, secretii sebacee si ciclu pilar, colonizare bacteriana (stafilococi si micrococi) si fungica(levuri dintre care cea mai importanta Malaesia sau Pytirosporum ovalae care reprezinta 45%din flora totala a pileii capului) importanta, mediu ecologic complex precum si micro-poli -agresiuni legate de pieptanat , periat sau de caldura uscatorului de par.



Culoarea părului

Culoarea părului unei persoane este dat de pigmenţi cunoscuţi sub numele de melanină. Aceşti pigmenţi, ce sunt compuşi din doi aminoacizi (tirosină şi fenilanină), sunt produşi de un grup specializat de celule denumite melanocite. Procesul poartă numele de melanogeneză. Melanocitele se găsesc în întregul nostru corp, iar melanina produsă de acestea este motivul pentru care pielea, părul şi ochii noştri au culoarea de acum. Melanocitele responsabile de culoarea părului nostru se găsesc în bulbul foliculului de păr. Deşi culoarea părului şi a pielii variază foarte mult, există doar două tipuri principale de melanină – eumelanină, ce produce culorile maroniu închis şi negru, şi feomelanină, ce produce părul roşcat şi blond. Modul în care aceste celule se combină stabileşte culoarea părului nostru.



Oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă pe deplin motivele pentru care melanocitele se combină în modul în care o fac, pentru a da culoarea părului caracteristică fiecărui individ. Un lucru cunoscut, însă, este faptul că există în mod cert factori genetici implicaţi în acest proces. Cercetătorii au identificat o genă resposabilă pentru părul roşcat, MC1R, aceeaşi genă fiind responsabilă pentru pigmenţii roşii întâlniţi la alte specii, precum vacile. După ce combinaţia specifică de melanină a fost produsă, aceste granule sunt transferate la keratinocitele adiacente, aflate tot în bulbii foliculilor de păr. Keratinocitele produc keratină,  proteina din celulele moarte ce formează părul nostru. După ce o keratinocită moare, ea păstrează melanina ce stabileşte culoarea părului.

Melanina

Majoritatea oamenilor au pigmenţi natural în păr,singura excepţie fiind albinoşii.Culoarea părului depinde de calitatea,cantitatea şi distribuirea melaninei.Melanina este o substanţă complexă derivată chimic dintr-un aminoacid(tirosina) în urma reacţiilor care au loc la nivelul celulelor numite melanocite.Melanocitele se găsesc în bulb,exact lângă papilă,şi,în timp ce părul creşte,ele produc şi introduc melanina în partea de cortex proaspăt formată,dând părului culoarea sa.Cu vârsta,producţia şi distribuţia de melanină se schimbă.De fapt în părul alb,melanina lipseşte cu desăvârşire.Schimbarea părului de-a lungul timpului şi producerea de melanină depinde de genele fiecărei persoane şi de caracteristicile fiziologice.Culoarea naturală a părului este definită de proporţia de melanină prezentă.Compoziţia chimică exactă a melaninei nu este încă pe deplin cunoscută,în orce caz,principalele melanine sunt:

1.Eumelanina:pigmenţi granulaţi cu reflexe,care variază de la albastru la negru-maroniu,şi este de obicei prezentă în părul negru -închis la culoare.
2.Feomelanina:un pigment difuz,cu reflexe care variază de la galben la portocaliu,prezent de obicei la persoanele cu păr deschis la culoare.Această melanină este cea mai rezistentă la decolorare,în special cea galbenă.
3.Tricosiderina:chiar dacă nu este un tip de melanină din punct de vedere tehnic,persoanele roşcate prezintă un alt grup de pigmenţi care se găsesc împreună cu feomelaninele.

Părul Cărunt



Părul cărunt este rezultatul unei cantităţi mai mici de melanină în keratină. Cu cât mai puţină melanină există în keratină, cu atât părul este mai cărunt. Părul alb nu are deloc melanină. Există o serie de procese prin care părul nostru poate deveni cărunt. Cel mai cunoscut este încărunţirea naturală ce are loc pe măsură ce îmbătrânim. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, melanocitele noastre devin inactive, deşi continuă să fie prezente. Cu cât suntem mai bătrâni, cu atât avem mai puţine melanocite. Rezultatul este din ce în ce mai puţină melanină, până când nu mai există deloc. Astfel, părul ni se încărunţeşte, la vârste foarte înaintate devenind de-a dreptul alb.

Părul la Femei

Femeile brunete



Se pare că bărbaţii percep bruntele ca fiind atractive într-un mod aparte: mai inteligente, mai competente, mai abordabile, dar în acelaşi timp mai arogante. De asemenea, bărbaţii proiectează asupra brunetelor sentimente de încredere şi echilibru.

Femeile roşcate



Înainte de a interacţiona efectiv cu o roşcată, bărbaţii o văd ca fiind mai temperamentală decât omoloagele ei brunete sau blonde. Mai temperamentală, mai obraznică şi mai uşor de ademenit în pat, ceea ce poate fi adevărat dacă ne amintim de un studiu al Universităţii din Hamburg care a constat că roşcatele au o viaţă sexuală mai activă decât celelalte femei.

Femeile blonde



Atraşi de ele dintr-un instinct al procreării, după cum am afirmat mai sus, bărbaţii au o afinitate ciudată pentru blonde. Nu întâmplător, aceştia le disting din mulţime ca fiind neajutorate, având nevoie de protecţie, uşor nevrotice şi – extrem de surprinzător – uşor introvertite.
« Ultima Modificare: Noiembrie 19, 2013, 07:35:59 p.m. de 0n_line »

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #21 : Decembrie 19, 2013, 09:42:12 p.m. »
 :) :) :)

Organe de care nu mai avem nevoie  (I)



Cândva, demult, dintr-un grup străvechi de reptile au evoluat primele mamifere.
Cele mai avansate forme din acest grup sunt considerate primatele – grup căruia îi aparţinem şi noi, oamenii.
În cursul evoluţiei, am dobândit tot felul de caracteristici – anatomice, comportamentale ş.a. – care reprezintă tot atâtea adaptări. Dar, la un moment, dat, unele dintre aceste particularităţi „nu ne-au mai trebuit”, căci modul nostru de viaţă se schimbase.
Şi totuşi, mai păstrăm urme ale lor.
 De ce?
Pentru că evoluţia nu e ca un proces tehnologic dintr-o uzină: scoţi o piesă şi o dai deoparte imediat.
 Evoluţia e un proces îndelungat şi lent; ne-a trebuit mult timp ca să căpătăm unele caracteristici şi tot lent ele dispar din „dotarea” noastră, pe măsură ce evoluăm în continuare. 
Astfel de „piese” devenite, după cum se pare, inutile pentru organismul uman, în condiţiile de azi, şi pe care evoluţia s-ar putea să le înlăture, încet-încet, din alcătuirea noastră.

Se numesc organe vestigiale şi sunt acele componente care, deşi există încă în anatomia speciei noastre, şi-au pierdut, complet sau în cea mai mare măsură, funcţia lor originală.
 Evoluţia le scoate treptat din „stoc”; ele apar la tot mai puţini oameni şi, acolo unde, există, pot fi nefuncţionale.
Uneori, asemenea organe mai păstrează funcţii reduse, minore, sau – mai rar – pot să dezvolte funcţii noi, dovadă că evoluţia continuă.

Multe caractere care sunt vestigiale la om sunt tot astfel şi la alte primate sau chiar la specii ceva mai de departe înrudite cu omul. Sunt rămăşiţe ale unor structuri anatomice mai vechi, cândva importante pentru strămoşii animali ai mamiferelor, dar care, în cursul evoluţiei, şi-au pierdut însemnătatea.

Osul coccis - este un vestigiu al cozii cu care erau înzestraţi strămoşii mamalieni ai omului; omul şi maimuţele antropoide nu mai au cozi, dar dovada descendenţei noastre din mamifere cu coadă este vizibilă în dezvoltarea embrionară (într-o anumită etapă timpurie de dezvoltare, embrionii umani au şi ei o coadă, care se resoarbe mai târziu), iar mai apoi, în persistenţa acestui os coccis. Rareori, procesul de resorbţie a cozii nu merge normal şi fătul respectiv se naşte cu o coadă; aproximativ 20 de cazuri de acest gen au fost înregistrate în literatura medicală.
Osul coccis mai păstrează încă o oarecare importanţă prin faptul că serveşte pentru inserţia unor muşchi, astfel explicându-se probabil faptul că nu a dispărut complet în cursul evoluţiei omului
« Ultima Modificare: Decembrie 23, 2013, 09:58:17 p.m. de Pati »
Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #22 : Decembrie 23, 2013, 10:02:33 p.m. »
 :) :) :)

Organe de care nu mai avem nevoie  (II)



Măselele de minte
Sunt un exemplu de vestigialitate la nivelul danturii.
Strămoşii omului aveau nevoie de maxilare mari, solide, şi multe măsele zdravene, pentru a mesteca plantele crude cu care se hrăneau. Dar alimentaţia umană s-a modificat considerabil într-un timp relativ scurt, la scara evoluţiei, ducând la o micşorare a maxilarelor, pe care acum nu mai încap atâţia dinţi.
Numărul normal de dinţi la adulţi este de 32, dar, în realitate, nu toţi oamenii maturi au chiar atâţia dinţi pe arcadă.
Măselele de minte – cele din fundul gurii, câte una pe fiecare jumătate de maxilar, deci 4 în total - răsar târziu (nu odată cu ceilalţi dinţi permanenţi, ci abia după 18 ani) şi adesea produc diverse necazuri care necesită intervenţia stomatologului. Uneori nu răsar toate (unele rămân ascunse în maxilar), alteori răsar doar pe jumătate, iar la unele persoane chiar nu se formează deloc în cursul dezvoltării embrionare. Un studiu din anul 1999 arăta că aborigenii din Tasmania au, în proporţie de aproape 100%, măselele de minte formate, în vreme ce la populaţia indigenă din Mexic, măselele de minte lipsesc aproape complet. Între aceste două extreme, există o imensă diversitate de cazuri.
Imaginea de ansamblu este cea a unui organ devenit inutil pentru supravieţuirea şi bunăstarea noastră şi care este în curs de eliminare din alcătuirea corpului uman.

Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #23 : Ianuarie 19, 2014, 09:20:40 p.m. »
 :( :( :(

Real despre - INIMA

Jean Constantin s-a prăbuşit în aeroport cu două luni înainte să moară!



Jean Constantin a fost găsit zăcând pe podea fără suflare, în casa lui din Constanţa, pe data de 26 mai 2010. Avea 82 de ani, vârstă pe care nu mulţi români o prind, aşa că nu s-a făcut mare vâlvă în jurul acestui caz, medicii legişti susţinând că artistul, care avea probleme serioase cu inima, suferise un infarct. Însă la aproape patru ani de la tragicul eveniment, prietenul lui de-o viaţă, Benone Sinulescu (77 de ani), face o dezvăluire-şoc: la ultimul zbor cu avionul, marele actor a făcut o greşeală care i-ar fi grăbit sfârşitul.

    Jean Constantin a murit la 82 de ani, pe 26 mai 2010, în casa lui din Constanţa. Un prieten l-a găsit prăbuşit pe podea, iar medicii au declarat că a fost răpus de un infarct. Numai persoanele foarte apropiate marelui actor ştiau că are stimulator cardiac...
    Benone Sinulescu (77 de ani)
   
În 2010, cu aproximativ două luni înainte ca inima obosită a lui Jean Constantin să înceteze să mai bată, Benone Sinulescu l-a însoţit pe regretatul actor într-un turneu în Canada, unde cei doi mari artişti erau aşteptaţi cu braţele deschise de românii din diaspora. Totul a decurs bine, s-au bucurat de un succes de zile mari, însă la întoarcerea în ţară, în aeroportul din Vancouver, au început necazurile: “După ce a trecut prin poarta de detectat metale, conform regulamentului, Jean a dus mâna la inimă, apoi a căzut jos, ca secerat. Eram cu soţia mea, ne-am speriat teribil, ştiam că el mai suferise trei infarcturi, chiar credeam că a murit. Abia am reuşit să-l trezim din starea de leşin în care intrase. Nici n-am ştiut cum să procedăm. După câteva minute, ne-a zis că se simte bine şi că va face faţă drumului până acasă”, ne-a povestit, în exclusivitate, nea Beni.

S-a simţit foarte rău în timpul zborului

Numai că, în avion, starea de sănătate a actorului s-a înrăutăţit. Pasagerii au devenit agitaţi, căci nu ştiau ce se întâmplă, iar stewardesele intraseră în alertă şi încercau să ajute, deşi nu prea aveau cu ce: “Am crezut că Jean îşi va da sufletul, abia respira, nici nu mai ştiam ce să-i facem, noroc că nevastă- mea nu s-a pierdut cu firea şi l-a încurajat. Cu chiu, cu vai, am ajuns în România, numai noi ştim cum, deoarece Jean respira foarte greu şi era tare speriat. Târziu, ne-a mărturisit că avea montat un stimulator cardiac, care îi ajuta inima să bată normal. Nu înţeleg însă de ce nu avea la mână o hârtie semnată de medic. Am înţeles că în situaţia lui, avea interzis să treacă prin filtrul de control din aeroport. I-a făcut rău detectorul, pentru că stimulatorul s-a dat peste cap din cauza interferenţelor”, a continuat Benone Sinulescu dezvăluirile.

Îndrăgitul interpret nu-şi poate şterge din memorie această poveste cutremurătoare: “Parcă totul s-a întâmplat ieri. Jean n-a mai trăit mult de la acel incident, vreo două luni doar. M-am mai întâlnit o singură dată cu el de la revenirea în ţară. Arăta rău, se vedea că suferă. Apoi am aflat că a murit. Regret enorm, mi-era un prieten bun, am mers în multe turnee împreună, ne-am înţeles bine, era o persoană sufletistă şi cu mult umor.
Cred că acea păţanie din aeroport i-a grăbit sfârşitul”.

Cardiologul Călin Silişte, doctor în ştiinţe medicale: «Se poate muri pe loc în astfel de situaţii»

Stimulatorul cardiac este un generator de puls electric care normalizează bătăile inimii. Pacienţii care au montat un astfel de aparat trebuie să evite câmpurile magnetice puternice, cum este cel generat de detectorul de metale, căci pot interfera cu funcţia dispozitivului cardiac, perturbând funcţionarea inimii. “Bolnavul este instruit de medicul cardiolog ca în momentul în care ajunge într-un aeroport să anunţe poarta de control, pentru a evita să treacă prin detectorul de metale, fiindcă se poate muri pe loc. În cazul de faţă, trebuia făcută o verificare a stimulatorului, cu un dispozitiv special, chiar în momentul şocului”, ne-a declarat cardiologul Călin Silişte (foto), doctor în ştiinţe medicale.



Adrian Iovan, fost pilot,

Adrian Iovan, fost pilot: «Bolnavul care are stimulator este percheziţionat manual»
El a explicat cum trebuie să procedeze o persoană cu stimulator cardiac, înainte de a urca în avion: “Bolnavul care are un astfel de implant trebuie să aibă la mână o hârtie scrisă în engleză, cu care să demonstreze că are probleme cu inima.
Aşa evită să fie trecut prin detectorul de metale, iar percheziţia pentru detectarea eventualelor obiecte interzise se face manual, ca la intrarea pe stadion, sau cu ajutorul unor bastonaşe, care nu sunt periculoase”. Iovan ne-a explicat cum se procedează şi dacă o persoană cardiacă face o criză de inimă în avion: “Cardiacii ştiu că trebuie să aibă la ei pastiluţele prescrise de medic, dar, cum frica de înălţime poate accelera pulsul, sunt situaţii în care intervin stewardesele. Dacă apare un infarct, pilotul e obligat să aterizeze pe cel mai apropiat aeroport, pentru ca bolnavul să fie transportat la spital”.

Soţia lui Jean Constantin despre marele actor: "A iubit scena ca pe propria-i viaţă"

Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #24 : Ianuarie 22, 2014, 10:33:22 p.m. »
 :) :) :)

Ficatul – un organ complex



Putini sunt constienti de calitatile ficatului din dotare!
 Si mai putini stiu ca in orasul Balen din nordul Spaniei, ficatului i s-a ridicat un monument in 1987, ca un omagiu pentru organul care se sacrifica pentru a-si indeplini functiile, fara sa se planga vreodata.

In afara faptului ca elimina toxinele din organism, ficatul tau are aproximativ alte 500 de sarcini, inclusiv productia de bila – un lichid care ajuta la digestia alimentelor. Ficatul transforma in energie si nutrienti ceea ce tu mananci si bei; de exemplu, ajuta organismul sa creeze carbohidrati si, de asemenea, ajuta la coagularea sangelui.

Ficatul cantareste in jur de 1,2 kg, fiind cel mai mare organ al organismului uman, in afara de piele.
Se afla in partea dreapta a corpului, chiar sub cavitatea toracica.

Functionalitatea ficatului se analizeaza pe baza testelor de sange, acestea putand depista rani, boli sau infectii ale acestui organ.

Ficatul este singurul organ care se poate regenera, atunci cand se distrug sau sunt extrase parti din el.
De aceea se pot dona parti din ficat, donatorul netrebuind sa fie ruda cu cel caruia ii doneaza.

Unele persoane recurg la diverse cure de detoxifiere, rezumandu-si dietele la anumite sucuri sau alimente, sperand sa-si curete ficatul.
Nu exista probe stiintifice cum ca aceste cure ar functiona.
In schimb, o dieta sanatoasa ii va da ficatului tau necesarul de nutrienti de care are nevoie pentru a indeplini nenumaratele sale functii.

Ficatul tau va descompune alcoolul pe care-l ingerezi pentru a te ajuta sa-l elimini din organism. Dar, daca bei mai mult alcool decat ficatul tau poate procesa, il vei distruge. Exista mai multe tipuri de boli legate de ficat: ficat gras, hepatita alcoolica, ciroza alcoolica. Ciroza este cea mai serioasa boala a ficatului legata de alcool, acesta nemaiputandu-se reface.

Bolile de ficat se pot manifesta foarte discret pentru foarte mult timp, astfel incat jumatate din cei care au astfel de probleme nu au niciun simptom.
Daca sunt niste semne, acestea sunt, adesea, vagi sub forma de oboseala musculara.

Hepatita de tip A, cunoscuta si sub denumirea de „boala mainilor murdare” se face, de obicei, in copilarie, ulterior, ficatul reusind sa se refaca in totalitate.

Exista un vaccin contra hepatitei de tip B, dar nu si pentru cea de tip C, care este raspandita prin sange.
Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #25 : Februarie 11, 2014, 09:25:04 p.m. »
 :) :) :)

Creierul uman: 10 mituri uluitoare – Ce este adevarat si ce este fals



Datorita complexitatii sale creierul uman ascunde inca foarte multe secrete.
 De fiecare data cand s-a crezut ca nimic nou nu mai poate fi descoperit, creierul uman si-a mai dezvaluit unul din numeroasele sale mistere.
Pana in prezent, nimic inventat de oameni nu se poate nici macar apropia de creierul uman.

Mitul # 1: Creierul uman poate jongla cu mai mult de doua sarcini in acelasi timp

Fals:
Creierul uman nu se poate ocupa de mai multe sarcini in acelasi timp cand faci multi-tasking. De fapt, trece de la o sarcina la alta. Din cauza ca miscarea aceasta necesita timp, multi-tasking-ul nu este o modalitate eficace pentru a-ti face treaba.

Mitul # 2: Fenomenul de deja-vu apare cand in creierul uman se produce o confuzie intre vis si realitate

Fals:
Oamenii de stiinta nu stiu inca sa explice motivul pentru care oamenii traiesc sentimentul de deja vu, adica ai impresia ca ai fost undeva sau ai facut ceva, desi tu stii ca nici nu ai fost acolo si nici nu ai facut nimic. Noi cercetari sugereaza ca fenomenul deja vu se intampla atunci cand oamenii merg intr-un loc nou, insa asemanator cu unul in care au fost in trecut, sau cand au facut in trecut ceva asemanator cu activitatea noua. Unii considera ca acest fenomen este legat de reincarnare.

Mitul# 3: Cu cat este creierul mai mare cu atat esti mai destept

Fals:
Un creier mai mare nu inseamna si mai multe ganduri. De fapt, atat creierele, cat si trupurile oamenilor care traiau in pesteri erau mult mai mari decat ale oamenilor din prezent. Pe masura ce omenirea a evoluat, creierul a inceput sa fie mai bine utilizat prin procese complexe precum limbajul, gandirea si memoria.

Mitul # 4: Creierul lui Einstein a fost neobisnuit de mare

Fals:
Un studiu realizat in 1999 a creierului lui Einstein, bazat pe fotografiile care au fost realizat dupa ce a murit in 1955, a scos la iveala ca lobii sai parietali, cei responsabili cu abilitatea la matematica, erau cu 15% mai mari decat unii normali. Insa, masa creierului sau era mai mica decat una normala.

Mitul # 5: Oamenii au cele mai mari creiere dintre mamifere

Fals: Chiar daca oamenii sunt cele mai inteligente fiinte de pe planeta, nu au si cele mai mari creiere. Este nevoie de creiere imense pentru a controla muschi mari. Creierul uman cantareste aproximativ 1,36 kg, in vreme ce al unei balene albastre mascul are 8 kg, iar al elefantului putin mai mult de 4,5 kg.

Mitul # 6: Meditatia imbunatateste abilitatea creierului uman de a lua decizii precum si concentrarea

Adevarat: Cand cercetatorii au scanat creierele calugarilor budisti in timp ce faceau meditatie au observat ca partile creierelor care-i ajuta pe oameni sa se concentreze si sa ia decizii devin mai active. Insa, activitatea era mult mai mare la tinerii calugari care abia invatau sa mediteze si mai redusa la cei meditau de mai multa vreme. Creierele calugarilor mai in varsta au invatat sa se focusese mult mai usor.

Mitul # 7: In cazul stangacilor, partea dreapta a creierului controleaza muschii de pe partea stanga a corpului

Adevarat: Partea dreapta a creierului controleaza miscarile partii stangi a corpului indiferent daca persoana este stangace sau dreaptace. Iar partea stanga a creierului controleaza miscarile parti drepte. Tocmai de aceea, afectarea unei parti a creierului influenteaza cealalta parte a corpului.

Mitul # 8: Partea stanga a creierului este responsabila cu limbajul

Adevarat: Cele doua emisfere ale creierului arata aproape la fel. Insa ele indeplinesc sarcini diferite. Cand este vorba despre matematica sau formarea unor cuvinte, cei mai multi dintre oameni folosesc emisfera stanga. Recunoasterea fetei, abilitatile spatiale si muzica sunt in sarcina emisferei dreapte.

Mitul # 9: Cu cat folosit mai mult creierul uman cu atat devine mai puternic

Adevarat: Pentru a avea un creier puternic este nevoie de exercitii. Invatarea unor abilitati noi sau executia unor sarcini mentale intaresc conexiunile dintre celulele creierului. Curiozitatea sporeste ascutimea mintii. De asemenea, si exercitiile fizice ajuta la mentinerea puterii creierului, intrucat creierul este mai bine irigat.

Mitul # 10: Stresul creste riscurile atacului cerebral

Fals: Atacul are loc atunci cand vasele de sange ale creierului se blocheaza. Tensiunea arteriala mare, alaturi de diabet si fumat, pot afecta vasele de sange, inclusiv acelea care iriga creierul, crescand astfel riscul unui atac cerebral.

 
Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"

Offline Pati

  • Administrator
  • Expert
  • *****
  • Mesaje postate: 2666
  • Karma: +4/-1
  • Zambeste! N-o face nimeni pentru tine.
HARDUL CORPULUI UMAN
« Răspuns #26 : Septembrie 02, 2014, 04:16:10 p.m. »
 :) :) :)

Ce se întâmplă cu creierul atunci când este expus la cocaină



Cercetătorii au explicat că drogul are un efect puternic asupra fluxului de sânge la nivelul creierului, iar studierea modului în care cocaina afectează circulaţia cerebrală i-ar putea ajuta pe medici atât să îmbunăţească tehnicile neurochirugicale, cât şi să dezvolte metode mai eficiente pentru tratarea celor dependenţi de droguri.

Întreg procesul a fost dezvoltat de către cei de la Stony Brook University şi Naţional Institutes of Health, din SUA, cu ajutorul unui laser.
Astfel, datorită acestei noi metode, s-a putut observa exact în ce mod afectează cocaina micile vase de sânge din creierul şoarecilor, conform celor de la Mail Online.

După 30 de zile de expunere cronică (prin injecţii) a avut loc o reducere drastică a vitezei de circulaţie a sângelui. Rezultatul acestui lucru, spun medicii, este accidentul vascular cerebral.

Din păcate, pentru moment, metoda le permite cercetătorilor să "vadă" doar până la adâncimea de 1 -1,5 mm sub suprafaţă, deci este limitată la studiul creierului unor animale mici.
Lumea vede, aude si vorbeste.
Din pacate vede rau, aude putin si vorbeste mult.

Optimistul crede ca traim in cea mai buna lume cu putinta.
Pesimistul se teme ca asa este.

Cand urci pe scara vietii nu uita sa dai buna ziua tuturor, ca atunci cand vei cobori sa aibe cine sa-ti raspunda"